OBIECT.
DOMENIU DE APLICARE
1.1. Obiectul normativului il constituie
exploatarea instalatiilor de incalzire centrala din cladiri: surse de
producere sau transformare a agentilor termici (centrale termice si puncte termice
de imobil), instalatii interioare de incalzire centrala si retelele de
legatura dintre sursele termice si instalatiile de incalzire din cladiri.
1.2. Domeniul de aplicare al normativului este pentru:
• instalatii din cladiri noi;
• instalatii din cladiri existente in care se monteaza, se modernizeaza,
sau se transforma dupa criterii functionale, de siguranta, economice,
energetice, ecologice si altele, specifice.
1.3. Normativul se adreseaza proiectantilor, unitatilor care realizeaza
exploatarea instalatiilor de incalzire centrala, asociatiilor de locatari, in
vederea elaborarii instructiunilor de exploatare ale instalatiilor.
1.4. Exploatarea in conditii optime a instalatiilor de incalzire centrala se
face in scopul producerii, transportului si furnizarii agentilor termici,
avand in vedere urmatoarele obiective:
• mentinerea in exploatare normala a intregului sistem de incalzire
centrala, inclusiv realizarea de reparatii si interventii la aparitia unor
incidente, avarii sau defectiuni;
• asigurarea parametrilor de performanta proiectati, in scopul
realizarii exigentelor consumatorilor pe intreaga durata a exploatarii;
• functionarea instalatiilor cu un consum minim de energie.
1.5. Prezenta lucrare este o reglementare cadru, generala care cuprinde
principii de exploatare, fara a limita posibilitatea completarii cu prevederi
specifice departamentale sau locale.
In normativ se fac trimiteri la reglementari conexe privind exploatarea
instalatiilor sau prescriptii specifice, mentionate in anexe.
1.6. La exploatarea, intretinerea si repararea instalatiilor de incalzire
centrala se vor respecta prevederile specifice din reglementarile mentionate
in Anexa nr.1.
1.7. Nu fac obiectul prezentului normativ:
• centralele termice echipate cu cazane de apa fierbinte avand puterea
termica unitara peste 6 MW si cele echipate cu cazane de abur la presiunea de
peste 8 bar sau avand capacitatea termica peste 6 t/h;
• punctele termice urbane
• depozitele exterioare de combustibil solid si instalatiile de alimentare cu
combustibil solid aferente centralelor termice;
• retelele de termoficare cu apa fierbinte sau abur.
1.8. Normativul nu cuprinde prevederi specifice privind:
• instalatiile de incalzire din sere si adaposturi pentru animale;
• spatii deschise;
• instalatiile de incalzire din cladiri cu intreruperi repetate de utilizare
cu o durata mai mare de 48 de ore si din constructii cu caracter special (ex.
adaposturi);
• instalatii care utilizeaza energii neconventionale;
• instalatii tehnologice;
• instalatii de incalzire cu aer cald (partea aferenta instalatiilor de
ventilare);
• instalatii de incalzire cu aparate cu focar propriu (radiatoare cu gaz
etc.).
1.9. Termenii utilizati in normativ sunt conform STAS 4369 "Instalatii
de incalzire si ventilare. Terminologie".
|